Omul și orașul sau urbanismul efemer

Orașul de astăzi ca element de neliniște

„Pentru omul modern orașul este un decor într-o continuă transformare. „

„În ansamblul problemelor bucureștene am putea discerne puterea acestui sâmbure etic al României. Dacă am avut îndoieli, ultimele încercări la care acest oraș a fost supus ne-a dovedit cu prisosință această îmbucurătoare constatare. Deci problemele ridicate de amatori pentru a schimba capitala sau a limita în creșterea ei nu se mai pun. Problemele care mai rămân spre a fi rezolvate sunt: conducerea creșterii sale, dezvoltarea eticului și rezolvarea problemelor economice menite să-i susțină destinul categoric îndrumat. Deci nu stiluri fictive, dar de a îndruma pe Bucureștean( pe cel vechi în transformare și pel cel nou în educare) spre o întruchipare a unei vieți comune mai generoase.

De când Bucureștiul nu mai este un oraș grădină, transformându-se pripit după chipul orașelor comerciale, criza lui apare foarte acută, inorganică cu accese de egoism. Aspectul lui veșnic schimbător atrage soluții pripite și deci efemere. O capitală trebuie să fie imaginea permanenței unui Stat.„

*Citate preluate din revista Simetria din primăvara anului 1945, autori G.M.Cantacuzino și O.Doicescu.

• Ipostază din Bucureștiul de altădată.
• Bucureștiul de altădată.
• Ipostază pe Calea Victoriei din București.
• Calea Victoriei pe la anul 1900.

O doamnă din Brăila pe malul Dunării

O doamnă din Brăila pe malul Dunării– fotografie interbelică din colecția mea

Un bărbat cu pălărie la mare…

Moda de altădată

BUCUREȘTIUL DE ALTĂDATĂ

Inscripții pe uși de prăvălii

Pentru cei mai tineri, dar și pentru cei mai nostalgici dintre noi, pentru cei care tânjesc cu jind la timpurile de altădată:

Am găsit(regăsit), de curând, în colecția mea de ziare vechi, un număr din decembrie 1988 al ziarului ECOUL ROMÂNIEI, o publicație a diasporei românești din SUA. Pe pagina 24 a ziarului, apare, alături de alte poezii, una care mi-a atras atenția în mod deosebit, și pe care îmi permit să o prezint,

„CETATEA LUI BUCUR 1986

( inscripții pe uși de prăvălii)

Nu avem ambalaj
Laptele s-a terminat
Sunt plecată după bani mărunți la bancă
Ședință
Mă întorc imediat
Nu vindem iaurt fără borcane la schimb
Iaurt nu este
Nu primim nici un fel de borcane
Sămbătă nelucrătoare
Concediu de naștere
Igienizarea localului
Oră de masă
Zi scurtă
Ne mutăm în alt local
Sunt la trageri
Nu avem bere
Marți se dă zahărul
Joi uleiul
Zi liberă

Dar pe nici o ușă nu scria
,, Țara liberă. Avem de toate."

Cetatea lui Bucur, poezie,1986

Citind această poezie(?) mi-am reamintit un episod din anii de liceu când am participat la o efectiv la un eveniment. Se vindea ulei la un mare magazin, Luceafărul, recent deschis, în municipiul Bacău.Era singurul magazin din oraș unde sau vândut, la liber, fără cartelă, două sticle de 1/2 litru de persoană. M-am așezat de cu seară la coadă, în spatele magazinului.Aveam satisfacția că eram printre primii.Până dimineață la ora 5, când se deschidea magazinul, coada ajunsese, zic eu acum, la peste 100 de persoane. Toată noaptea am moțăit, în picioare,cu gândul la  gogoșile pe care mama urma să le facă cu uleiul procurat de mine.Recunosc că eram mare amator de gogoși, atăt eu, căt și frații și surorile mele. Uleiul care se cumpăra din rație, se termina, de cele mai multe ori în foarte scurt timp.A sosit și clipa mult așteptată.Ușile mari metalice ale magazinului s-au deschis. Eram în primul rând.Persoanele din fața mea deja ieșeau cu cele două sticle în mână, toate cu zâmbetul pe buze.Deodată, s-a auzit un murmur, apoi un freamăt.Cineva a lansat zvonul că sunt numai 20 de navete cu ulei, și că, cel mai probabil nu va ajunge pentru toată lumea așezată la coadă.Mulțimea din spate a început să impingă coada, in încercarea disperată, de a ajunge mai în față.Așa am ajuns să fiu surpins și strivit de ușile mari metalice. Am căzut și o mulțime de oameni a călcat pur și simplu peste mine.Am reușit să mă ridic și am înaintat, împins de mulțime.Era ca un zbor, ca o unduire.Pluteam pur și simplu. Cele două sticle erau în mâna mea. Eram victorios.Așa am mâncat cele mai bune gogoși din viața mea.

GÂNDUL ZILEI – Ce este o grădină?

Despre parcul CIȘMIGIU

În legătură cu starea parcurilor, a grădinilor publice s-a mai scris și se mai vorbește. Nimic rău în asta, dimpotrivă…Partea proastă este că se face prea puțin , și când se face , se face nepotrivit , sau mai tragic, chiar rău. De curând, răsfoind caietele de artă și critică SIMETRA – numărul V din toamna anului 1943, mi-a atras atenția, la pagina 203, următoarea reflecție, semnată G.M.C., pe care o parafrazez:

” Ce este o grădină
Într-o capitală, o grădină, un square, un parc nu sunt decât un loc cu flori, umbre și apă pentru odihna și destinderea cetățenilor.
La noi, o grădină e un loc pentru a face expoziții cu pavilioane multe, sau restaurante de tot felul și în cel mai bun caz o anexă a cimitirului Bellu pentru gloriile naționale. După ce s-au îngrămădit în Cișmigiu diversele piertroaie ale dărâmăturilor , acest parc devine acum adăpostul busturilor academice grupate în sindrofii. Ne aștepteptăm și la apariția unor statui ecueste.
Iar trecătorii se vor plimba plângând, zicând versurile lui Arghezi:
Aicea au fost flori, privighetori, etc”.

Ce să vezi, ca o ironie a sorții, istoria se repetă…În timpurile noastre, statuilor, pavilioanelor și restaurantelor, s-au adăugat animale( nu vreau să zic haite), biciclete, locuri de joacă și de distracție, spălătorii ah-hoc,etc.

Da, lumea evoluează. Treptat ne obișnuim cu toate, adică ne adaptăm. Atât și nimic mai mult…

Până la urmă și în final, ce este o grădină, fie ea și publică? Un loc cu de toate pentru toți?

Din Grădina Cișmigiu:

• Vânzătoarea de pălării.
• Les Dedes.
• Luna Bucureștilor în anul 1937.
• Caporal în grădina Cișmigiu în anul 1933.
• Grădina Cișmigiu în perioada interbelică.
• Grădina Cișmigiu în anul 1953.
• Recruți în Grădina Cișmigiu, circa 1944.

Malul Dunării la Brăila în anul 1968

600 de ani de la prima atestare documentară

Malul Dunării la Brăila în anul 1968

Malul fluviului Dunărea, la Brăila, în anul 1968, animat cu multe ambarcațiuni și o mulțime de oameni. Fotografia a fost realizată de Enrico Fanciotti cu prilejul evenimentelor organizate cu ocazia sărbătoriri a 600 de ani de atestare documentară a orașului Brăila.

FOTOGRAFI CELEBRI DIN CHIȘINĂUL DE ALTĂDATĂ

SIMON LENKER – DOMNIȘOARĂ CU PĂLĂRIE ÎN ANUL 1896

S. LENKER, 1896,Tănără fată cu pălărie – din colecția personală

Fotografie de epocă din colecția mea de fotografii vechi, reprezentând o tănără și drăguță domnișoară, cu o superbă pălărie , care nu pare prea scumpă, dar îi pune în valoare inocența, ochii expresivi și nu în ultimul rând naturalețea chipului. Nu pot să nu remarc gulerul de dantelă ce îi acoperă umerii, așa cum cerea moda timpului. Nu prea are bijuterii sau podoabe valoroase, semn că nu făcea parte dintr-o familie prea înstărită.

Fotografia este de format CDV și a fost realizată în atelierul celebrului fotograf din Chișinău, SIMON LENKER în anul 1896. El a fost activ în Chișinău în perioada 1886-1905. În anul 1896 când a fost făcută fotografia, atelierul funcționa pe strada Aleksandrovskaia în casa Doncev. În acestă locație el a făcut fotografii între anii 1889-1902. Printre clienții lui se aflau oameni din toate păturile sociale. Probabil că zilnic în atelierul lui fotografic se perindau ofițeri și soldați ai Regimentului 53 al armatei imperiale, încartiruiți la Chișinău, pentru…liniștea și siguranța orașului. Dealtfel, Lenker a devenit cunoscut în istoriografia fotografiei prin albumul de fotografii ce prezintă aspecte din viața acestui regiment, album alcătuit în jurul anului 1900. Deși am căutat pe internet, eu nu am reușit să văd albumul. Mai încerc…

Simon Lenker- ateliere foto în Chișinău

• În anul 1886 pe strada Haralampievskaia la nr.102.
• În anul 1889 la casa Doncev de pe strada Aleksandrovskaia.
• În anul 1902 în casa Șlihenmebr, vizavi de Primăria Chișinău.
• În anul 1905 în casa Kerm, an în care vinde atelierul unui alt fotograf, M.Tașker.

S. Lenker, 1896, Chișinău – fotografie din colecția personală

*În anul 1903 a participat la Expoziția de la Chișinău unde a fost medaliat.

**Tot în anul 1903 a avut loc Pogromul de la Chișinău.

***Pe verso fotografia este datată, 1896 – 17 septembrie(?), și are o dedicație în limba rusă, pe care eu nu am reușit să o descifrez. Poate mă ajută cunoscătorii de limba rusă.

* Fotografi de altădată pe Calea Victoriei din București.

POVESTE DE ALTĂDATĂ

LUXUL ȘI SĂRĂCIA LA MARGINE DE SAT

Mașină de lux pe un drum de țară– fotografie interbelică din arhiva personală

Fotografia din imagine, aflată în colecția mea de fotografii vechi, a fost realizată în perioada interbelică, circa 1925-1930, este un rebut. Sute sau poate chiar mii de asemenea fotografii au ajuns la gunoi. De ce? Pentru că nu e o fotografie reușită din punct de vedere tehnic. Fie fotograful nu era prea iscusit, fie a fost un mic accident, fie, pur și simplu, soarta a acționat. Cel mai probabil a filmul a fost expus la lumină și astfel calitatea imaginii a fost compromisă. În ciuda acestui inconvenient această fotografie a supraviețuit . Peste câțiva ani v-a împlini 100 de ani (poate chiar are).

Veșnicia s-a născut la țară,

acolo a fost făcută și fotografia. Acolo probabil s-a născut și unul din cele două personaje din imagine. A venit de departe , de la capitală până în fundul Moldovei, o Moldovă Mare și Întreagă( atunci ), ca să-și vada locurile de obârșie, părinții și rudele. Ei nu sunt acasă, sunt cu siguranță la munca câmpului. Trudesc pentru traiul zilnic. Poate la iarnă vor avea timp să repare gardul ce stă să cadă sau poate îl vor pune pe foc dacă va fi o iarnă grea. Așa se trăiește și se scrie istoria. O istorie a contrastelor și a contradicțiilor. Pe de o parte mașina de lux, de ultimă generație, pe de altă parte un drum prăfuit și un gard de uluce vechi și putrezite. Conviețuiesc împreună. O lume în alb și negru. Aidoma fotografiei noastre. Nici un pic de culoare…

P.S.

Poate într-o zi voi expertiza fotografia pentru a afla numărul de înmatriculare al automobilului. De ce? Așa pentru un pic de culoare…

*Dacă povestea v-a atras atenția, mai jos veți putea vedea alte fotografii cu automobile de altădată din colecția mea:

• Automobile de altădată .
• Zămbete din mașină .

FACULTATEA DE MEDICINĂ DIN BUCUREȘTI ÎN ANUL 1919

STUDENȚI LA MEDICINĂ ÎN ANUL 1919

Grup de studenți și profesorii ai Facultății de medicină din București în anul 1919. Fotografia a fost realizată chiar în fața Facultății de medicină de fotograful JEAN FELDMAN, care și semnează fotografia. Remarc prezența destul de numeroasă a studentelor, lucru de lăudat pentru acea perioadă, foarte mulți militari, unii dintre ei probabil recent întorși de pe linia frontului.

Vă las plăcerea de a descoperii viitoarele somități medicale, care cu siguranță se găsesc printre cei fotografiați.

Alte fotografii cu studenți la medicină sau proaspăt absolvenți ce se regăsesc în colecția mea:

• Studenți la medicină în anul 1920.
• Promoția 1922 a Facultății de medicină din București.
• Grup de medici în anul 1922.
• Cabinet medical interbelic, circa 1931.
• Medici și ofițeri în perioada interbelică.
• Dr. urolog Romolo Fanciotti în cabinetul lui în anul 1926.
• Operație de altădată, circa 1948-1950.
• Cabinet medical interbelic, circa 1925.

NU-I BANC, DA-I BUNĂ…

Bastonul cu maner de argint

• Acum destul de mulți ani,pe vremea studenției, chiar în anul întâi de facultate, mă deplasam cu tramvaiul ( nu mai știu ce numar avea) prin București, de la căminele studențești la o locație unde aveam un laborator, cred că de anatomie. Urcănd în tramvai la prima stație de la capăt ne-am așezat toți pe scaune. Pe parcurs tramvaiul s-a mai aglomerat, astfel că nu au mai rămas decăt locuri în picioare. La un moment dat urcă un domn, de o anumită vârstă,cu pălărie de fetru, cu un baston având un frumos maner de argint, dar demn și cu o anumită distincție. Observând că a ajuns în dreptul meu, m-am ridicat și am cedat locul pe scaun. S-a înclinat puțin înainte de a se așeza, în semn de mulțumire. Nici nu s-a așezat bine că a început să comenteze:

–Ehee! Tineretul din zilele noastre nu mai e ca cel de altădată…Noroc că mai sunt unii de la țară cu bun simț!

Evident că remarca bătrânelului, pe care eu nu am judecat-o prea aspru, a stârnit un val de animozitate în rândul colegilor care s-au amuzat copios pe seama mea.

Așa că…Doriți un loc pe scaun?

Apropo, studii serioase recente au demonstrat că, mersul și statul în picioare fac bine sănătății, inclusiv urcatul pe scări…