BUCUREȘTIUL DE ALTĂDATĂ


Inscripții pe uși de prăvălii

Pentru cei mai tineri, dar și pentru cei mai nostalgici dintre noi, pentru cei care tânjesc cu jind la timpurile de altădată:

Am găsit(regăsit), de curând, în colecția mea de ziare vechi, un număr din decembrie 1988 al ziarului ECOUL ROMÂNIEI, o publicație a diasporei românești din SUA. Pe pagina 24 a ziarului, apare, alături de alte poezii, una care mi-a atras atenția în mod deosebit, și pe care îmi permit să o prezint,

„CETATEA LUI BUCUR 1986

( inscripții pe uși de prăvălii)

Nu avem ambalaj
Laptele s-a terminat
Sunt plecată după bani mărunți la bancă
Ședință
Mă întorc imediat
Nu vindem iaurt fără borcane la schimb
Iaurt nu este
Nu primim nici un fel de borcane
Sămbătă nelucrătoare
Concediu de naștere
Igienizarea localului
Oră de masă
Zi scurtă
Ne mutăm în alt local
Sunt la trageri
Nu avem bere
Marți se dă zahărul
Joi uleiul
Zi liberă

Dar pe nici o ușă nu scria
,, Țara liberă. Avem de toate."

Cetatea lui Bucur, poezie,1986

Citind această poezie(?) mi-am reamintit un episod din anii de liceu când am participat la o efectiv la un eveniment. Se vindea ulei la un mare magazin, Luceafărul, recent deschis, în municipiul Bacău.Era singurul magazin din oraș unde sau vândut, la liber, fără cartelă, două sticle de 1/2 litru de persoană. M-am așezat de cu seară la coadă, în spatele magazinului.Aveam satisfacția că eram printre primii.Până dimineață la ora 5, când se deschidea magazinul, coada ajunsese, zic eu acum, la peste 100 de persoane. Toată noaptea am moțăit, în picioare,cu gândul la  gogoșile pe care mama urma să le facă cu uleiul procurat de mine.Recunosc că eram mare amator de gogoși, atăt eu, căt și frații și surorile mele. Uleiul care se cumpăra din rație, se termina, de cele mai multe ori în foarte scurt timp.A sosit și clipa mult așteptată.Ușile mari metalice ale magazinului s-au deschis. Eram în primul rând.Persoanele din fața mea deja ieșeau cu cele două sticle în mână, toate cu zâmbetul pe buze.Deodată, s-a auzit un murmur, apoi un freamăt.Cineva a lansat zvonul că sunt numai 20 de navete cu ulei, și că, cel mai probabil nu va ajunge pentru toată lumea așezată la coadă.Mulțimea din spate a început să impingă coada, in încercarea disperată, de a ajunge mai în față.Așa am ajuns să fiu surpins și strivit de ușile mari metalice. Am căzut și o mulțime de oameni a călcat pur și simplu peste mine.Am reușit să mă ridic și am înaintat, împins de mulțime.Era ca un zbor, ca o unduire.Pluteam pur și simplu. Cele două sticle erau în mâna mea. Eram victorios.Așa am mâncat cele mai bune gogoși din viața mea.

FRACTALII


FRACTALIA DOI – OUL

Oule,

ar fi cazul să te mai culci,

acum toata lumea doarme

pe rupte...

numai ochiul tău,

(din nou, pentru a câta oară?)

privește timpul închis în coaja ta.

Nu încerca să te spargi

ai putea să mori  mai înainte

ca să-ți cunoști timpul.

        
      ( D.E.S.-1999)

Sursa imaginii:

ANECDOTE CU MINUNI


Testamentul preotesei

de Th.D. Speranția

Biata coană preoteasa,
   Tare-a mai slăbit sărmana!
Și-a pus șapte acatiste
   Pân-acum la sfânta Ana!
Și de moarte nu-i e dânsei
   Că tot moare-omu odată,
Și viața ce-i? nimică
   Bat-o scârba ei s-o bată;
Dar i-i milă ei sărmanei,
   De biet părințelul ei,
Că-i voinic, doar încă-i tânăr...
   Ani d-abia cinci-zeci și trei
Ce se face el pe lume
   Numai singur fără ea.
Când era deprins ca numai
   Ea de-a gata tot să-i dea?
Câte-odată, dintr-o vorbă,
   Părințelu -ntr-adevăr,
Se-ntâmpla să-i sară țâfna
   Și să-i pună mâna-n păr
Și să-i strige: s-o iea dracul,
   Viespe de pe capul lui,
Că mai rea de gură alta
   De cât ea pe lume nu-i;
Dară multe zice omul,
   Multe face la mânie
Dânsa biata de nimicuri
   Nu vrea seamă să mai ție.
........................................

Într-un rând cum stau de vorbă
   În ajun de sfânt Andrei,
Ea în patul ei de boală,
   El la ușă-n fața ei:
- Uite, dragă, zice dânsa,
   După mine, vezi să ști,
Nu rămâne cârcoteală
   Și bucluc de datorii.
Eu aparului pe apă
   Și lăptarului pe lapte
Astea am să le plătesc
Și lui Dumnezeu Prea Sfântul,
   Sufletul îi datorez.
Încolo, Părinte dragă,
   M-am gândit, m-am răsgândit
Nici un căpețel de ață
   Nu mai este de plătit.
-  Bine, dragă, zice dânsul,
Nu-ți mai bate capul, bine,
Tu lui Dumnezeu plătește-i,
 -  Celelalte las pe mine.
 

Organizații politice de tineret de altădată


Raport de activitate al Tineretului Marxist

Am găsit, acum cățiva ani, între paginile unei cărți, dintr-o bibliotecă rămasă fără stăpân, o filă A4, împăturită, având titlul:

RAPORT DE ACTIVITATE pe luna aprilie al organizației de tineret din județul Tecuci

     Materialul este redactat pe modelul „întrebare și răspuns”. Cel mai probabil întrebările veneau de la centru, iar cel care a întocmit raportul răspundea la aceste întrebări. Voi reda, mai jos, raportul în integralitate.

1. Câți membri sunt înscriși în organizația Dvs.?

  • Răspuns: 128 a)-tineret masculin: 79

                                 b) – tineret feminin: 49

    2. Câți studenți sunt înscriși în organizația Dvs.?

  •  Răspuns: 11. a) studenți: 11

                               b) studente: 0

    3. Din cine este format comitetul organizației Dvs. de tineret?

  • Răspuns:

     Numele și prenumele      Profesia       Funcția           Vârsta

  • Bălășescu I.Marin          student     Președinte          24  ani
  • Alexandrescu I. Petre        ,,           Secretar gen.       23 ani
  • Hâncu Mihai                     ,,           Sec. secția univ.  23 ani
  • Stoian Aurel                      ,,           Sec. secț. tineret 23 ani
  • Bălășescu Gheorghe         ,,           Sec. secț. propagandă și cultural                                                                    23 ani
  • Dogaru Mihai                   ,,            casier                 22 ani

4. Care este ordinea de zi a ședințelor de comitet ale org. de tineret?

  • Răspuns:

     Din zi în zi problema existenței preocupă mai mult pe tinerii de la țară, mai ales că li s-a distribuit pentru însămânțări o cantitate prea mică , iar studenții sunt complet desnădăjnuiți de necesitățile pe lângă cele ale existenței, problema cursurilor, taxelor, etc.

 5. Când are loc ședința de comitet a org.de tineret?

  •   Răspuns:

   În fiecare săptămână joia orele 16.

 6. Când are loc ședința plenară?

  • Răspuns :

         La începutul fiecărei luni.

 7. Care sunt delegații dvs. în F.N.D.T.R. ?

           ( fără răspuns)

 8. Care este raportul de forțe al Tineretului local?

     Răspuns:

  • a) Tineretul Național Popular                         15%           
  • b) Tineretul Național liberal Tătărescu           1%
  • c) Tineretul Național țărănesc Alexandrescu  3%
  • d) Tineretul Frontul Plugarilor                        4%
  • e) Tineretul Progresist                                    5%
  • f) Tineretul Social Democrat                          2%
  • g) Tineretul Marxist                                        55%
  • h) Tineretul Brătienist                                     15%

9. Care sunt perspectivele organizației Dvs. de tineret?

    Răspuns:

  Actualmente nu putem avea prea multe perspecrive din moment ce nu sunt câtuși de puțin studiate problemele studențești și mai ales lipsa de bunăvoință.

10. Care sunt piedicile pe care le întâmpinați în activitatea Dvs?

 Răspuns:

  Lipsa totală a fondurilor care nu ne permit nici o sforțare.

11. Care sunt problemele care frământă tineretul din județul Dvs?

   Răspuns:

 Seceta care a lovit regiunea noastră lasă din zi în zi cazuri mortale din cauza inaniției ce se observă mai mult la țară, iar la oraș cu toate ajutoarele ce ne sosesc din omenia și sforțările  Guvernului, rația de mălai în cele mai fericite cazuri e distribuită odată pe săptămână câte 250 de grame.

12. Care sunt nevoile organizației Dvs. și cu ce credeți că vă poate ajuta centrul.

  Răspuns:

  Cer fonduri care ne lipsesc complectamente.

(Semnat) Președintele secției tineret Marin Bălășescu”

 

  Neavând alte dovezi decât această foaie de hârtie cu. semnătura președintelui secției județene Tecuci a organizației tineretului marxist, din perioada 1946-1947, perioadă în care România și în special Moldova au trecut printr-o grea secetă, urmată de o mare foamete, rămasă în istorie sub denumirea de Foametea din 1946-1947

, înclin să dau crezare informațiilor, cu excepția procentului de 55%, pe care raportul îl menționează, că tineretul marxist din județul Tecuci îl avea în acei ani. Semne de îndoială pune procentul dar și modul în care a fost realizată această statistică.

*Județul TECUCI a fost desființat în septembrie 1950.

Concert de jazz la Brăila


Invitație la concert de Jazz, Brăila 1946

Inedită invitație a Cercului Studențesc Brăilean( C.S.B.) din anul 1946. Concertul de Jazz al cărui inițiator și promotor a fost Enrico Fanciotti, era organizat în folosul și pentru susținerea studenților săraci din Brăila. Din invitație aflăm locul, data și ora desfășurării concertului: sala Teatrului Comunal, marți 23 aprilie 1946, ora 10.30.

BRĂILA VECHE(196)


ELEVI DIN BRĂILA ÎN ANUL 1941

Fotografie din colecția mea de fotografii vechi, reprezentând un grup de elevi și profesori ai clasei a-III-a B de la Liceul Nicolae Bălcescu din Brăila , în anul 1941. Între ei se remarcă, distinct un marinar, probabil un fost absolvent al liceului( al doilea în stânga imaginii).

Oare mai e vreunul din ei în viață?

POVEȘTI SAVUROASE, POVEȘTI DE ALTĂDATĂ


O poveste despre tiutiun din anul 1785

Povestea despre Iarba Dracului

Riscurile fumatului sunt astăzi bine cunoscute de toată lumea și sunt riguros argumentate științific de renumite echipe de cercetători. Lucrurile nu stăteau așa acum câteva sute de ani. Cei care se aflau în fruntea campaniei antifumat erau fețele bisericești, îndeobște călugarii care au botezat tutunul cu renumita expresie, rămasă și astăzi celebră ,, Iarba diavolului,, sau,, Iarba dracului,,.

Am găsit într-o revistă ( Magazin istoric de prin anii 1970) următoarea poveste pe care o transcriu aidoma, cu punct și virgulă:

Barbat cu tigara, circa 1915-1916, fotografie din colecția mea

Această carte este scoasă de pe limba elinească pre limba românească cu nevoința marelui și înțeleptului dascăl al Ierusalimului , chir Silvestru , carele au ales istorie tiutiunului din multe cărți. Noi, 15 părinți sfinți din Ierusalim, închinăndu-ne la Sfântul Mormînt, șezăndu noi pre o piiatră, vorbim de ale noastre trebi sufletești, văzut-am un starețu bătrănu cu barba pînă la brău și mearsă de se închină la Sfîntul Mormînt. Și viindu cătră noi, începu a spune, zicăndu:

– O! fraților, ascultați-mă să vă spui de o întămplare ce am văzut întru această cale de acum. Eu, fraților, lăcuescu întro peștiră ci se chiamă Aravie de 75 de ani și acum viindu ca să mă închinu, tălnit-am un om negru ca un arap și în mână ținea o sămănță, și trecu pre lângă mine și nu zise nimică. Și era cu o falcă mare foarte, iar alta mai mică și cu ochii roșii și văzui că nu este lucru curat ci poate să fie dracul. Nu lăsaiu lucrul în slab, ci mă luaiu după dânsul și l-am găsit într-un munte înalt, foarte iscusit, al Carminului. Și făcea acolo o grădină, împrejur cu piiatră și săpa într-ănsa, iar eu zisăiu:

– Spune-mi că te juri pe numele împăratului vostru Satanail parte de dănsul să n-aibi, de nu-i grăi și nu mi-i spune drept ce sapi și ce sameni acole? Ear el luau o trestie lungă și-m șopti cu dănsa la ureche și zise:

– Sfinte părinte eu săntu Galaar, căpitanul dracilor și săntu mai încredințat pentru slujbele cari făcu cu credință împăratul nostru Satanail, și mai mult pentru aceasta carele voiu să o fac cu credință, cum ne-au poruncit împăratul nostru Satail. Carile, să ne străngem toți dracii din toată lume la un locu, să facem sobor cu toții și să ne socotim să facem un meștișug cu mari miros și măngăere, ca să avem și noi pre pămînt și pre lumi și miros frumos și drăgăstos. Deci adunîndu-se cu toții împreună, într-un munte al Carminului, la un locu înalt, foarte iscusit, și ne-am socotit cu toții într-acestași chip: să ne împuțim într-o tidvă și ce s-a alegi dintr-ace tidvă să fii mirositoru și afumătoru. Și din fumul s-au ales o sămănță, carile după facerea ei să va înmulți de la răsărit pînă la apus, foarte multă și să va chiema tiutiun. Și va fi mai cu prețu această miros al nostru decît zmirna și tămăia, cari mirosăsc creștinii, că fără zmirnă și fără tămăie vor fi , iar fără tiutiun nu vor putea nici un ceas.

Și care va trage măcar de trei ori dintr-ănsul îl vom trage la noi și priiatin ne va fi, înainte împăratului nostru, Satanail, mare cinste va avea și lăudat va fi, și-l vom iubi pre el, și cu noi frate va fi , întru această viiață de acum, și după moarte al nostru va fi, făcînd și poftili noastre și blagoslovenie lui. Sarsailă stegariul încă cu dănșii va fi, și gura lor va puți ca a pupezii și dinții lor vor ave smoali și rugină ca rămătoriul ce rămă și să tăvălește în noroiu. Așa să potrivește omul care be tiutiun și rămîne al nostru.

Așa ne-au mărturisit acel Sfăntu părinte luminat poveste pentru tiutiun.

Această istorie a tiutiunului am scris eu, erei Fomi Velișcul, 1785...

*Manuscrisul original se găsește în colecția Arhivelor Statului , București-Colecția documente moldovenești, XXX-2.

*De la această amuzantă poveste s-au născut multe bancuri despre fumători dar și multe predici…

*Povestea țiganului înnecat la mal.

*Sursa imaginii

*Fotografii vechi din colecția mea cu fumători:

2020 SPRE AMINTIRE!


LA MULȚI ANI 2021!

Tuturor celor care m-au vizitat in 2020, prietenilor, celor care s-au rugat pentru mine și mai ales celor care m-au vizitat în spitale, le doresc un an 2021 cu multe bucurii și sănătate! Nimeni să nu treacă niciodată prin ce am trecut eu. Mulțumesc Bunului Dumnezeu pentru minunea pe care a infăptuit-o! Sunt viu , chiar dacă vătămat…

La multi ani!

VACCINUL POPII


VACCINA POPEI

de TH.D.SPERANTIA

Intr-o zi intr-o bacanie

La o tuica si o maslina

Nu-stiu-anume cum se face

Vine vorba de vaccina.

Unul zice ca e buna,

Altul zice ca nu prea

Iar un altul mai de-adreptul

Spune chiar ca este rea.

-Este rea,graieste dansul

Si,poti spune orice vrei,

Eu sunt chiar in contra ei.

Da,e rea,deodata zice

Si parintele Vasile,

Un copil al lui Tanase

A murit la doua zile.

– Cum murit la doua zile?

Ce vorbesti?I-adevarat?

Da, murit la doua zile

Dupa ce l-a vaccinat,

Ca baiatul lui Tanase,

Uite,Miercuri, zi de post,

S-a urcat intr-un copac

Si-a cazut si mort a fost.

Citind micuta anecdota ,scrisa acum mai bine de 100 de ani, stau un pic stramb si incerc sa judec drept.Oare am evoluat vreun pic sau chiar suntem si noi cazuti din copac…

Versurile sunt extrase din ,, Anecdote cu minuni,, de Th.D.Sperantia, Cultura Romaneasca,colectia Caminul. București 1916(?).