Când avuția de bunuri devine avuție de oameni


  Nimeni nu este sărac pentru că își dorește asta cu adevărat. În schimb bogatul devine avut pentru că vrea și se preocupă să devină și mai bogat. Sunt voci care spun că bogăția vine de la Dumnezeu, conform expresiei biblice „Domnul a dat, Domnul a luat, numele LUI fie binecuvântat”.

De cele mai multe ori goana după bunuri trădează fuga de oameni, înstrăinarea, ceea ce duce inevitabil la mizerie umană, subminând sau chiar anulând orice punte spre morală. Cineva spunea:” a trece de la sărăcie la bogăție înseamnă doar a schimba o mizerie cu alta…

Există însă și o bogație sufletească generată și alimentată de: puterea de a dărui. Dăruind celuilant, necondiționat și neașteptat, o fărâmă, o lescaie din ceea ce ai. Puterea acestui gest, dincolo de satisfacerea unor nevoi omenești, este fascinantă și nici măcar cei implicați nu pot exprima suficient efectul spiritual generat. Astăzi eu trăiesc acest sentiment. Minunații mei colegi de liceu au făcut posibil acest lucru. Începând de astăzi mă consider bogat. Mulțumesc dragilor! Îmi doresc ca această energie generată de gestul vostru să hoinărească veșnic prin Univers. Această energie minunată ce s-a născut în copilăria noastră, acum zeci de ani, e încă vie și ne susține, ne ghidează în drumul nostru spre infinit…

Tuturor o melodie dragă mie:

Moș Crăciun.