Pretextul acestui blog este mica mea colecție de fotografii vechi. În timp s-a transformat în pasiune. O pasiune care ne trimite, pe noi, cei de azi, în lumea de altădată, prin intermediul unor fotografii de epocă.
Mașină de lux pe un drum de țară– fotografie interbelică din arhiva personală
Fotografia din imagine, aflată în colecția mea de fotografii vechi, a fost realizată în perioada interbelică, circa 1925-1930, este un rebut. Sute sau poate chiar mii de asemenea fotografii au ajuns la gunoi. De ce? Pentru că nu e o fotografie reușită din punct de vedere tehnic. Fie fotograful nu era prea iscusit, fie a fost un mic accident, fie, pur și simplu, soarta a acționat. Cel mai probabil a filmul a fost expus la lumină și astfel calitatea imaginii a fost compromisă. În ciuda acestui inconvenient această fotografie a supraviețuit . Peste câțiva ani v-a împlini 100 de ani (poate chiar are).
Veșnicia s-a născut la țară,
acolo a fost făcută și fotografia. Acolo probabil s-a născut și unul din cele două personaje din imagine. A venit de departe , de la capitală până în fundul Moldovei, o Moldovă Mare și Întreagă( atunci ), ca să-și vada locurile de obârșie, părinții și rudele. Ei nu sunt acasă, sunt cu siguranță la munca câmpului. Trudesc pentru traiul zilnic. Poate la iarnă vor avea timp să repare gardul ce stă să cadă sau poate îl vor pune pe foc dacă va fi o iarnă grea.Așa se trăiește și se scrie istoria. O istorie a contrastelor și a contradicțiilor. Pe de o parte mașina de lux, de ultimă generație, pe de altă parte un drum prăfuit și un gard de uluce vechi și putrezite. Conviețuiesc împreună. O lume în alb și negru. Aidoma fotografiei noastre. Nici un pic de culoare…
P.S.
Poate într-o zi voi expertiza fotografia pentru a afla numărul de înmatriculare al automobilului. De ce? Așa pentru un pic de culoare…
*Dacă povestea v-a atras atenția, mai jos veți putea vedea alte fotografii cu automobile de altădată din colecția mea:
Grup de studenți și profesorii ai Facultății de medicină din București în anul 1919. Fotografia a fost realizată chiar în fața Facultății de medicină de fotograful JEAN FELDMAN, care și semnează fotografia. Remarc prezența destul de numeroasă a studentelor, lucru de lăudat pentru acea perioadă, foarte mulți militari, unii dintre ei probabil recent întorși de pe linia frontului.
Vă las plăcerea de a descoperii viitoarele somități medicale, care cu siguranță se găsesc printre cei fotografiați.
Alte fotografii cu studenți la medicină sau proaspăt absolvenți ce se regăsesc în colecția mea:
În timpul unei crize de guvern din perioada interbelică, regele FERDINAND l-a chemat la palat peNICOLAE IORGA, pentru a-i cere sfatul. La plecare, l-a îmbrățișat. Acest gest a părut unora că marele savant va fi desemnat prim-ministru. A doua zi, însă, spre stupoarea tuturor, un alt om politic a fost însărcinat cu misiunea de a forma guvernul. Asaltat de ziariști, Iorga a răspuns că are alte treburi, mult mai importante decât formarea unui guvern, și că vrea să scrie o piesă de teatru . Ziariștii, curioși din fire cum le stă bine, au vrut să știe titlul viitoarei piese de teatru. Iorga le-a răspuns calm:
HERODOT (484îH-425îH), părintele incontestat al istoriei consemna, acum aproape 2500 de ani, referindu-se la strămoșii noștri că: sunt cei mai viteji și mai drepți dintre traci.Nu știu dacă afirmația se baza pe experiențe trăite chiar de el sau doar auzite. În orice caz îmi pun întrebarea unde mai sunt acei geto-daci? Vitejia a rămas, e umed pământul țării de sângele eroilor și a mai rămas ceva, dacă stau să mă minunez de vitejia cu care ne luptăm și astăzi – între noi cei drept și tot mai mult prin piețe. În ceea ce privește însă dreptatea eu parcă nu o mai zăresc pe plaiurile mioritice. Pare că s-a pierdut odată cu opincile și obielele care nu mai sunt la modă.
Imaginea reprezintă un crop dintr-o fotografie a familiei , reprezentănd un grup de țărani din localitatea Ferdinand ( azi N.Bălcescu, jud.Bacău din anul 1939 cu ocazia unei manifestări în fața Primăriei din localitate. Vedem laolaltă, cu cățel și purcel, țărani dar și oficialități( primar, notar, învățător, dar și un reprezentant al clasei politice). Fotografia o puteți vedea AICI .
Riscurile fumatului sunt astăzi bine cunoscute de toată lumea și sunt riguros argumentate științific de renumite echipe de cercetători. Lucrurile nu stăteau așa acum câteva sute de ani. Cei care se aflau în fruntea campaniei antifumat erau fețele bisericești, îndeobște călugarii care au botezat tutunul cu renumita expresie, rămasă și astăzi celebră ,, Iarba diavolului,, sau,, Iarba dracului,,.
Am găsit într-o revistă ( Magazin istoric de prin anii 1970) următoarea poveste pe care o transcriu aidoma, cu punct și virgulă:
Barbat cu tigara, circa 1915-1916, fotografie din colecția mea
…Această carte este scoasă de pe limba elinească pre limba românească cu nevoința marelui și înțeleptului dascăl al Ierusalimului , chir Silvestru , carele au ales istorie tiutiunului din multe cărți. Noi, 15 părinți sfinți din Ierusalim, închinăndu-ne la Sfântul Mormînt, șezăndu noi pre o piiatră, vorbim de ale noastre trebi sufletești, văzut-am un starețu bătrănu cu barba pînă la brău și mearsă de se închină la Sfîntul Mormînt. Și viindu cătră noi, începu a spune, zicăndu:
– O! fraților, ascultați-mă să vă spui de o întămplare ce am văzut întru această cale de acum. Eu, fraților, lăcuescu întro peștiră ci se chiamă Aravie de 75 de ani și acum viindu ca să mă închinu, tălnit-am un om negru ca un arap și în mână ținea o sămănță, și trecu pre lângă mine și nu zise nimică. Și era cu o falcă mare foarte, iar alta mai mică și cu ochii roșii și văzui că nu este lucru curat ci poate să fie dracul. Nu lăsaiu lucrul în slab, ci mă luaiu după dânsul și l-am găsit într-un munte înalt, foarte iscusit, al Carminului. Și făcea acolo o grădină, împrejur cu piiatră și săpa într-ănsa, iar eu zisăiu:
– Spune-mi că te juri pe numele împăratului vostru Satanail parte de dănsul să n-aibi, de nu-i grăi și nu mi-i spune drept ce sapi și ce sameni acole? Ear el luau o trestie lungă și-m șopti cu dănsa la ureche și zise:
– Sfinte părinte eu săntu Galaar, căpitanul dracilor și săntu mai încredințat pentru slujbele cari făcu cu credință împăratul nostru Satanail, și mai mult pentru aceasta carele voiu să o fac cu credință, cum ne-au poruncit împăratul nostru Satail. Carile, să ne străngem toți dracii din toată lume la un locu, să facem sobor cu toții și să ne socotim să facem un meștișug cu mari miros și măngăere, ca să avem și noi pre pămînt și pre lumi și miros frumos și drăgăstos. Deci adunîndu-se cu toții împreună, într-un munte al Carminului, la un locu înalt, foarte iscusit, și ne-am socotit cu toții într-acestași chip: să ne împuțim într-o tidvă și ce s-a alegi dintr-ace tidvă să fii mirositoru și afumătoru. Și din fumul s-au ales o sămănță, carile după facerea ei să va înmulți de la răsărit pînă la apus, foarte multă și să va chiema tiutiun. Și va fi mai cu prețu această miros al nostru decît zmirna și tămăia, cari mirosăsc creștinii, că fără zmirnă și fără tămăie vor fi , iar fără tiutiun nu vor putea nici un ceas.
Și care va trage măcar de trei ori dintr-ănsul îl vom trage la noi și priiatin ne va fi, înainte împăratului nostru, Satanail, mare cinste va avea și lăudat va fi, și-l vom iubi pre el, și cu noi frate va fi , întru această viiață de acum, și după moarte al nostru va fi, făcînd și poftili noastre și blagoslovenie lui. Sarsailă stegariul încă cu dănșii va fi, și gura lor va puți ca a pupezii și dinții lor vor ave smoali și rugină ca rămătoriul ce rămă și să tăvălește în noroiu. Așa să potrivește omul care be tiutiun și rămîne al nostru.
Așa ne-au mărturisit acel Sfăntu părinte luminat poveste pentru tiutiun.
Această istorie a tiutiunului am scris eu, erei Fomi Velișcul, 1785...
*Manuscrisul original se găsește în colecția Arhivelor Statului , București-Colecția documente moldovenești, XXX-2.
*De la această amuzantă poveste s-au născut multe bancuri despre fumători dar și multe predici…
Conform definițiilor unanim acceptate un EX LIBRIS este un însemn aplicat unei carți care indică proprietatea sau apartenența asupra carții respective. Ex librisul poate fi o bucată de hârtie, o ștampilă,un abțibild sau pur și simplu o însemnare scrisă pe copertă sau pe pagina de gardă. Ex librisul poate fi aplicat pe carți aparținând unei biblioteci, colecții sau chiar de persoane particulare, de regulă bibliofili, colecționari sau împătimiți ai carții.Unele Ex librisuri pot fi adevărate opere de artă mai ales când sunt executate sau au aparținut unor celebrități.
În imagine un Exlibris din colecția mea aplicat pe coperta interioară, stânga sus a cărții ,, L-Archiduchesse Marie-Louise,, de Carolus, editura Albert Mericant, Paris. Ex librisul este din hârtie specială, litografiat, având dimensiunea de 5,5×5,5 cm, indicănd numele aparținătorului, numarul alocat carții ( în acest caz 1035) și locul carții în cadrul bibliotecii ( în acest caz B3-R4). Din păcate nu știu cine este pasionatul bibliofil care deținea peste 1000 de carți în biblioteca personală. Cel mai probabil Ex librisul a fost realizat în perioada interbelică.
Din lipsă de spațiu ( pe zi ce trece spațiul gratuit alocat blogului se apropie de final) nu am postat mai multe imagini cu Ex librisuri din colecția mea. Promit că în perioada următoare voi publica pe celălalt blog alte exlibrisuri.
Acum destul de mulți ani,pe vremea studenției, chiar în anul întâi de facultate, mă deplasam cu tramvaiul ( nu mai știu ce numar avea) prin București, de la căminele studențești la o locație unde aveam un laborator, cred că de anatomie. Urcănd în tramvai la prima stație de la capăt ne-am așezat toți pe scaune. Pe parcurs tramvaiul s-a mai aglomerat, astfel că nu au mai rămas decăt locuri în picioare. La un moment dat urcă un domn, de o anumită vârstă,cu pălărie de fetru, cu un baston având un frumos maner de argint, dar demn și cu o anumită distincție. Observând că a ajuns în dreptul meu, m-am ridicat și am cedat locul pe scaun. S-a înclinat puțin înainte de a se așeza, în semn de mulțumire. Nici nu s-a așezat bine că a început să comenteze:
–Ehee! Tineretul din zilele noastre nu mai e ca cel de altădată…Noroc că mai sunt unii de la țară cu bun simț!
Evident că remarca bătrânelului, pe care eu nu am judecat-o prea aspru, a stârnit un val de animozitate în rândul colegilor care s-au amuzat copios pe seama mea.
Așa că…Doriți un loc pe scaun?
Apropo, studii serioase recente au demonstrat că, mersul și statul în picioare fac bine sănătății, inclusiv urcatul pe scări…
În anul 1901, într-una din ședințele Camerei, Dimitrie A. Sturza, președintele guvernului liberal din acea vreme, l-a criticat îndelung și vehement pe P.P. Carp. Deși cu alte ocazii acesta îl întrerupsese adeseori , în acel moment fruntașul conservator l-a ascultat liniștit până la sfărșit.
Coborând de la tribună și trecând pe lângă Carp, Sturza i-a șoptit plin de sine:
-De data asta nici măcar n-ai deschis gura!
-Te înșeli! Înseamnă că nu te-ai uitat destul de atent la mine. În timpul cuvântării dumitale am căscat cel puțin de 30 de ori…
Citind micuta anecdota ,scrisa acum mai bine de 100 de ani, stau un pic stramb si incerc sa judec drept.Oare am evoluat vreun pic sau chiar suntem si noi cazuti din copac…
Versurile sunt extrase din ,, Anecdote cu minuni,, de Th.D.Sperantia, Cultura Romaneasca,colectia Caminul. București 1916(?).
Am rătăcit mult pe al vieții drumul, dar acum m-am regăsit. Învăț zi de zi o altă lecție de viață, încep să fac pace cu mine însumi și să mă iubesc așa cum sunt...
