Când nimic nu ai de spus

Mihai Eminescu – Criticilor mei

Multe flori sunt, dar puține
Rod în lume o să poarte,
Toate bat la poarta vieții,
Dar se scutur multe moarte.

E ușor a scrie versuri
Când nimic nu ai a spune,
Inșirând cuvinte goale
Ce din coadă au să sune.

Dar când inima-ți frământă
Doruri vii și patimi multe,
Ș'a lor glasuri a ta minte
Stă pe toate să le-asculte.

Ca și flori în poarta vieții
Bat la porțile gândirii,
Toate cer întrare-n lume,
Cer veșmintele vorbirii.

Pentru-a tale propri patimi,
Pentru propria-ți viață,-
Unde ai judecătorii,
Neîndurații ochi de ghiață?

Ah! atuncea ți se pare
Că pe cap îți cade cerul:
Unde vei găsii cuvântul
Ce esprimă adevărul?

Critici, voi, cu flori deșerte,
Care roade n' ați adus-
E ușor a scrie versuri
Când nimic nu ai de spus.

*Poezie preluată din : MIHAI EMINESCU, POEZII, Editura Cultura Națională, București 1933, ediție îngrijită de Constantin Botez.

O altă poezie de același autor:

*Din valurile vremii.

*Ce e amorul.

Publicitate