CRONICĂ DE ȘUȘANALE


GURA PĂCĂTOSULUI

Un fruntaș al Partidului Poporului*, se afla, în anul 1932, în campanie electorală la Sibiu. Într-unul din discursurile pe care le-a rostit cu acel prilej, a spus la un moment dat,

Când carul dumneavoastră se împotmolește și boii nu mai trag din jug, atunci aduceți, desigur, boi mai mari, mai puternici.

A făcut o scurtă pauză, apoi a ridicat privirea spre cer, și-a măngâiat ceremonios barba și a continuat,

Carul statului s-a împotmolit acum. De aceea trebuie să venim de urgență la putere NOI, cei din Partidul Poporului.

  • Partidul Poporului , formațiune politică interbelică, infiițată la Iași, în 16 aprilie 1918 sub numele Liga poporului ( transformată în 1920 în Partidul Poporului) condusă de generalul Alexandru Averescu.
  • Desigur că și astăzi, toate partidele nou înfiițate au generalii lor.
  • Evident toți sunt patrioți.
  • ȘUȘANEÁ2, șușanele, s. f. Spectacol (de varietăți) cu numere improvizate, de calitate discutabilă, atât în privința programului cât și a interpretării. ♦ Aranjament în vederea obținerii unor profituri. – Cf. tc. șișãne.
  • Pretextul articolului, dezbaterile din Senat și V. Stelea din București via Magazin Istoric.