IN AȘTEPTAREA LUI EMINESCU
- Dacă nu ne transpunem în vremea lui Eminescu, dacă, spre al judeca, nu ne umplem de spiritul vremii aceleia, dacă nu pornim de la scrisul de-atunci, nu putem înțelege bine că limba lui poetică, stilul lui, arta lui , sunt făurite de el pe d-ea-ntregul.Dar e de ajuns să ne găndim numai la limbă.( De altfel, limba este măsura artei unui poet).
Extras din G.IBRĂILEANU în prefața volumului ”M.EMINESCU POEZII, Editura NAȚIONALA S.CIORNEI, BUCUREȘTI,1938.
Cine mai are azi timp sa citească scrisori din roase plicuri?
Tot mai putini dintre noi din păcate! “Savurăm” prezentul uitând ca fără trecut el este doar “ o clipa suspendată”!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Din păcate așa este.Dar, totuși, se mai găseșfe cîte unul, doi, trei…Mulțumesc pentru comentariu.Mi-a plăcut.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cele doua perspective complementare – sincronica si diacronica – inainte de a forma “judecati de valoare”; prismele mele preferate 🧐
ApreciazăApreciază
Ne bucuram de tot ceea ce este frumos si din cand in cand gasim clipe, momente cand ne permitem sa admiram un tablou frumos (chiar intr-un album) sau sa recitim o poezie care ne incanta sufletul. Poate ca suntem putini cei care obisnuim sa facem acest lucru, insa este singura cale de a pastra legatura cu ceea ce inseamna arta si cultura.
ApreciazăApreciază
Și ce frumos ne întărește!
ApreciazăApreciază
Îmi doresc să-i dedic lui Eminescu un an din viața mea, dar nu știu când se va întâmpla asta, am multe alte proiecte ce mă așteaptă.
ApreciazăApreciază
Ar fi minunat să reușești.Îți țin pumnii!
ApreciazăApreciază